S-a întâmplat, nu de puține ori, să constat că o parte dintre clienții care ne-au trecut pragul nu înțeleg prea bine ce este cu partea de wedding planning și ce beneficii le oferă acest pachet de servicii. Cumva înțelegem aspectul acesta pentru că nu au trecut prin experiența organizării unei nunți de la cap la coadă.
Așadar, cu ceva timp în urmă ne-am hotărât să comunicăm corect și pe înțelesul tuturor ce face un weeding planner și care sunt avantajele apelării la aceste servicii.
Wedding planner sau organizatorul de nunți
Deși am adoptat cu repeziciune expresia din limba engleză, conceptul de wedding planner înglobează aceleași atribuții și sarcini pe care le regăsim și în fișa de prezentare a organizatorului de nunți.
Cu ce se ocupă și de ce avem nevoie de ajutorul unui wedding planner pentru organizarea nunții, mai ales dacă mirii locuiesc în cea ma mare parte din an în afara țării, vom detalia în rândurile care urmează.
Pe repede înainte sau pe îndelete din timp?
Un weeding planner știe foarte bine care sunt pașii pe care trebuie să îi urmeze și are fiecare detaliu planificat din timp, ca totul să fie pregătit la momentul începerii evenimentului. Din momentul stabilirii conceptului nunții, urmează o perioadă foarte intensă chiar și pentru un weeding planner cu experiență, care știe foarte bine ce pași urmează să facă. Imaginați-vă cum este această perioadă pentru cineva care nu s-a mai confruntat cu organizarea unei nunți, când toate se întâmplă cu repeziciune și parcă timpul nu îți mai ajunge pentru nimic. Să nu uităm nici de momentele când apar persoane din exterior și te sfătuiesc că lucrurile trebuie făcute într-un anumit mod.
Acela este momentul în care organizarea nunții tale devine o luptă contra dorințelor și a ceea ce ți-ai imaginat. O luptă contra cronometru, în care nimic nu pare să se lege și nici un detaliu nu e așa cum ți l-ai imaginat.
Diferența e clară. Un wedding planner face lucrurile pe îndelete și din timp, iar mirii ajung întotdeauna să facă lucrurile pe repede înainte. Să mai luăm în calcul și contextul în care ajung acasă cu puțin timp înaintea nunții? 🙂 Ne putem imagina cu toții cum arată acea perioadă pentru viitorii miri. De aceea au nevoie de wedding planning.
‘’Abia așteptăm să se termine’’ vs. “ A fost cea mai frumoasă zi din viața noastră”
Apropiații mirilor au auzit foarte des pe ultima sută de metri înaintea nunții și inclusiv în ziua acesteia afirmația: “Abia așteptăm să se termine!” E trist să vezi miri care nu se bucură de propriul lor eveniment. De cele mai multe ori principalul factor care declanșează această dorință este oboseala excesivă și tensiunea adunată pe parcursul ultimelor sute de metri în încercarea de a-și organiza nunta relativ aproape față de ceea ce și-au dorit.
Acesta este momentul în care se simte lipsa unui wedding planner care să preia grija contractelor cu toți furnizorii, a detaliilor și a gestionării desfășurării întregii perioade și a întregii zile.
Mirii noștri, cei pentru care am făcut wedding planning au avut altceva de spus la finalul serii…sau începutul dimineții de după nuntă :), în funcție de cât s-a întins petrecerea. De la mirii noștri am auzit doar: A fost cea mai frumoasă zi din viața noastră. Secretul e că…la ei nu au ajuns nici măcar un sfert din situațiile tensionate, momentele neprevăzute și problemele celorlalți participanți la eveniment, inclusiv ale furnizorilor. 🙂 Noi am fost cei care am ridicat un zid între toate aceste momente de care ne ocupăm, astfel încât să ne asigurăm că totul iese pe măsura așteptării mirilor și momentelor frumoase, pe care le lăsăm să inunde și învăluie ziua nunții lor.
Concluzia la care am ajuns după participarea la numeroase nunți, atât din postura de invitat cât mai ales din cea de organizator, este că decizia de a vă organiza nunta singuri nu este cea mai bună alegere și în același timp să vă și bucurați pe deplin de ceea ce se întâmplă în acea zi. Apelând la serviciile unui organizator de nunți vei ști că totul este în ordine și micile probleme apărute pe parcurs vor avea cea mai bună rezolvare bazată pe experiența din spatele profesioniștilor în grija cărora vă lăsați.
Cu siguranță ar fi nevoie de mult mai multe rânduri pentru a descrie toate sarcinile unui wedding planner, dar promitem că vom mai reveni asupra subiectului și vom trata alte detalii și aspecte care țin de atribuțiile unui wedding planner, dar cel mai important, de beneficiile de care vă veți bucura.
Dacă mai ai întrebări, șă știi că putem continua discuția în zona comentariilor. 🙂
Cu drag,
Echipa Decro