Luna aceasta am avut parte de o nouă provocare pe partea de aranjamente florale. Un proiect în care rolul nostru a fost să înfrumusețăm o scenă cu structuri și aranjamente florale, unde am primit mână liberă pentru a veni cu sugestii și propuneri bazate pe experiența pe care o avem în spate. Amplasarea lui a fost în curtea Mănăstirii Cetățuia, cu ocazia hramului pe care mănăstirea l-a sărbătorit, Joi 29 Iunie. 

Am creat conceptul, desenele, ideea a fost aprobată fără nici o ezitare și prin urmare am început să adunăm materialele necesare pentru proiect. Ne-am gândit la aranjamente florale care să includă crengi, iederă (hedera) și flori care să reziste căldurii din ultimele zile. Am ales paeonia ( bujorii ), mai multe soiuri de trandafirii, dianthus  (garoafele), amaranthus, cale și frunze dezhidratate cerate.

A venit momentul în care am intrat în acțiune și am început să montăm structurile de bază, formate din crengi. Iar atunci am avut parte de un deja-vu cu privire la reacțiile imediat apărute în jurul nostru. Ca să înțelegi ma bine la ce ne referim, o să vă povestim un rezumat al experiențelor avute ca și specialiști în aranjamente florale.

De ce este bine să dai mână liberă specialiștilor în aranjamente florale?

Ni se întâmplă de câțiva ani să intrăm în spațiile în care avem de executat o lucrare, precum: săli de conferințe, restaurante, teatre și așa mai departe, și să ni se arunce priviri lungi. Lumea întreabă…”Dar astea ce sunt?” , „Și cum, le folosiți așa?” ; „Dar clienții au vrut sau dumneavoastra?” ; ” Dar ceva mai simplu nu faceți sau….?”, ” Și astea de unde le-ați luat, vinde cineva așa ceva? ” Toate acestea și multe altele sunt reacții la materialele pe care le folosim.

Ne-am obișnuit cu aceste afirmații și cu privirea ușor sceptică a celor care iau contact cu proiectul în faza de creare. În fond, ele sunt reacții de dinaintea rezultatului final și înțelegem că e normal ca cei din jur să nu proiecteze același rezultat pe care un designer floral îl are în minte. Iar la acest proiect am lucrat într-o Mănăstire de călugări care se rugau ca scena din curtea lor sa fie demnă să primească oaspeți de seamă asa cum este întreaga Mănăstire :).  Am lucrat noapte la montajul florilor, să putem avea grija de ele și să nu le facem să sufere la căldura insuportabilă din timpul zilei.

Situația se schimbă complet când proiectul este finalizat și fiecare detaliu este la locul lui, perfect încadrat în conceptul acelor aranjamente florale create. Aceiași oameni neîncrezători la început ne transmit aprecierea printre exclamații ,: ” Pffff…sincer? Nu vă dădeam nici o șansă! Am crezut că a adus vântul crengile astea aici!”, ” Nu mă așteptam la asta, ne întrebam ce o fi fost în capul clienților!”, „Unde a ajuns și domeniu asta, e un fel de arta” ; „Da multă muncă aici..și migăleală”

Da, așa e…aveți dreptate! Și zâmbim satisfăcuți de feedback-ul primit, care e pe măsura așteptărilor. Am retrăit la acest proiect o experiență care se repetă de ceva ani. Doar că de data asta, pentru că proiectul a fost mare, impactul și reacțiile au fost la fel. 🙂

Rezultatele frumoase au nevoie de încredere

Singurii care au încredere, sunt clienți. Ei dau ok-ul la un proiect desenat, care poate fi în continuare o nebuloasă până la rezultatul final, chiar dacă au înțeles în  mare ce trebuie să iasă. Este aproape sigur că nici ei nu știu cum se compune lucrarea, însă ceea ce știu ei este proiectul și prețul :)). Le suntem recunoscători celor care au încredere în arta noastră și celor care sunt pregătiți să schimbe mentalități!

Staretul Mănăstirii Cetățuia, un om minunat, un călugăr cu încredere în oameni si arta lor, mulțumim Părinte!

Cu drag,

Echipa DECRO

 

bad_do
www.decro.ro
Copyright © 2021 Decro
Toate drepturile rezervate
bad_do