decoratiuni nunta

Sezonul nunților a început deja, iar pentru cei care încă mai au timp să aleagă decorul pentru nuntă, sau încă mai caută aranjamente florale care să le descrie cel mai bine povestea, am pregătit articolul de astăzi.

Inevitabil, când stii că evenimentul cel mai important din viața ta se apropie, nu poti să nu te lași cuprinsă de acel entuziasm care te face printre altele să îți dorești ca totul să iasă perfect și să transmită invitaților mesajul pe care voi vi-l doriți. Asta presupune multe ore de cautăutare și de răscolire a internetului, până reușești în cele din urmă să aduni un întreg catalog de poze și imagini. După care, îți dai seama ca trebuie sa o iei de la capăt cu ce ai adunat până atunci, pentru a rămâne cu acea idee care vă reprezintă cel mai bine. Pana la urmă, întregul proces face parte din farmecul acestei perioade și din amintirile care construiesc tabloul celui mai așteptat moement din viața voastră. Poti apela încă de la început la serviciile unui wedding planner și dacă vreți sa știți de ce vă încurajăm să faceți acest lucru, puteți citi articolul nostru anterior, pe care îl găsiți aici.

În schimb, dacă faci parte din grupul mireselor care aleg să se ocupe singure de fiecare element organizatoric și încă ești în procesul de luare a deciziilor cu privire la tematica nunții, sau încă te întrebi care sunt cele mai potrivite aranjamente florale, mai jos vei găsi câteva sugestii care să te inspire. Am selectat o colecție de tematici și decoruri florale din dorința de vă ajuta pe voi, viitoarele mirese să alegeți cel mai reprezentativ decor pentru nunta voatră. Am răsfoit albumele din protofoliul nostru si am alăturat fiecărei tematici fotografii care să aducă un plus de inspirație.

1. Lavandă – mereu chic și proaspătă

Tematica ce are ca și element principal lavanda este în continuare una elegantă, naturală și plină de prospețime. Aranjamentele florale cu lavandă crează o atmosferă romantică, dau un aer boem și sunt perfecte inclusiv pentru nunțile în aer liber. Dacă vrei să creezi o atmosferă plină de lejeritate și libertate, atunci decoraținuile cu lavandă sunt alegerea potrivită.

aranjament-nunta-lavanda-Decro

2. Aranjamente greenery – naturale și pline de energie

Deși a fost aleasă oficial de Pantone ca fiind una din culorile anului 2017, aranjamentele concepute în jurul culorilor greenery vor rămâne mereu în trend datorită naturaleții lor. Iubitorii de natură și drumeții vor rezona mereu cu aceste culori, din care se pot obține decoruri cu efecte extraordinare ce ne trimit cu gândul la grădini secrete, pline de mister. Să nu uităm că acest tip de aranjament este la fel de spectaculos când este folosit inclusiv pentru aranjamentele florale în biserică, sau când ne dorim un colț de poveste, în care invitații să se relaxeze printre momentele de veselie și voie bună.

aranjament-nunta-greenery-Decro

3. Pasteluri – decorațiuni florale delicate

Pentru cine iubeste culorile calde si nuanțele deschise, trebuie să știe că decorurile pastelate sunt în continuare în trend. Așa că nu trebuie sa ezite în a opta pentru aranjamente florale în nuanțe delicate și rafinate. Ele dau o notă elegantă, transmit delicatețe și gingășie. Perfecte pentru o poveste romantică, arnajamentele de nuntă în nuanțe pastel îi vor face pe toți cei invitați să simta parfumul unui vis de vară.

aranjament-nunta-pastel-Decro

4. Roșu – clasic și mereu la modă

Dacă ești o personalitate electrică și simți nevoia de a evidenția asta și în ziua nunții tale, poți să exprimi foarte ușor felul tău de a fi cu ajutorul aranjamentelor florale ce au ca și elemente principale florile roșii. Aranjamentele de nuntă în nuanțe de roșu emană energie, încredere și putere. Mai mult decât atat, crează o atmosferă distinsă și rafinată.

aranjament-rosu-nunta-Decro

Pentru că noi, cei din echipa Decro, înțelegem cel mai bine ce înseamnă organizarea nunții, sperăm că am reușit să cotribuim măcar puțin la acest întreg proces de căutare. In cele din urmă, lucrul cel mai important de reținut este că nu contează ce se poartă, ci ceea ce vă reprezintă pe voi. Adaptează decorațiunile pentru nuntă la felul în care sunteți voi în viața de zi cu zi și fi sigură că în cele din urmă vei face alegerea pefectă. 🙂

Recomandarea noastră e să apelați mereu la oameni specializați care îți pot recomanda ce este cel mai potrivit pentru tine și pentru bugetul de nuntă.

Dacă ti-a plăcut articolul nostru și dacă am reușit să te inspirăm, te rugăm să împărtășești cu noi gândurile tale lăsând un comentariu mai jos și să te abonezi la newsletterul nostru pentru a primi și mai multe noutăți.

Write a comment:

*

Your email address will not be published.

bad_do
www.decro.ro
Copyright © 2021 Decro
Toate drepturile rezervate

Site dezvoltat de: OWM