Sunt fixată pe ajutorul pe care îl putem da mirilor și de fiecare dată când mai vad câte o situație pe care aș vrea să o schimb pun mâna pe laptop și încep să îmi aștern gândurile.

Astfel mi-am dat seama că de multe ori familia se implică foarte mult în organizarea unei nunți și asta este bine atunci când toată lumea este pe aceeași lungime de undă cu mirii. Chiar și așa, cred că în ziua nunții au și ei dreptul să se simtă bine. Unde mai pui că din cauza emoțiilor, oricât de buni organizatori ar fi  sigur nu pot funcționa la capacitate maximă.

De exemplu, pentru momentul de început al nunții noi propunem să existe cineva din afara familiei care să coordoneze invitații către mesele lor. Poate sună puțin impersonal dar gândiți-vă ce bine ar fi dacă în seara evenimentului mirii nu ar fi obosiți și irascibili după sutele de plimbări prin sală pentru a se asigura că fiecare invitat este la locul lui. O altă variantă sunt domnișoarele și cavalerii de onoare, dar ce ne facem când aceștia, dorinici să înceapă distracția, uită de îndatoririle lor?

Să nu uitam ca până la urmă nunta este un prilej de bucurie, la care toți participanții ar fi bine să se bucure de moment și nu să existe domnișoare sau cavaleri de onoare, părinți, nași sau chiar miri stresați să aranjeze invitații la mese și să piardă din vedere momentele cele mai frumoase ale nunții, ceremoniile sau pozele alături de cei dragi. Familia și prietenii apropiați nu ar trebui să facă altceva decât să se simtă bine și să se bucure de moment alături de miri și de invitați.

Oricând pot să apară invitați neașteptați, întârzieri în programul de servire a meniului sau persoane nemulțumite de locurile lor dar asta nu înseamnă că mirii și familiile lor trebuie să fie mereu în alerta pentru a rezolva aceste probleme.

Vă propun să lăsăm părinții și prietenii să se bucure de momentele unice ale nunții și de oamenii care și-au dorit să le fie alături. Să lăsăm pe mâna profesioniștilor organizarea și coordonarea  nunții de la început până la final , astfel încât toată lumea să rămână doar cu  amintiri frumoase.

Noi cel puțin, abia așteptam să ne ocupăm de imprevizibilul unei nunți pentru că, așa cum ne-a spus odată cineva, “ne place adrenalina”!

bad_do
www.decro.ro
Copyright © 2021 Decro
Toate drepturile rezervate
bad_do