
Organizarea unei nunţi şi decizia asupra aranjamentelor de nuntă trebuie să se învârtă în jurul mirilor, a personalităţii şi a preferinţelor acestora. Doar descriind cum îşi visează nunta, cum şi-o imaginează, ce-şi doresc în ziua cea mare, un organizator de nunţi le poate recomanda aranjamentele de nuntă cele mai potrivite.
Detaliile – secretul aranjamentelor de nuntă moderne
Detaliile, formate din accesorii, obiecte, semne sau culori, fac „deliciul” nunţilor în ziua de astăzi. Şi când vine vorba de detalii, vă spun că există o sumedenie de variante unde pot fi folosite, începând de la invitaţiile trimise invitaţilor, până la aranjamentele folosite în biserică şi la cele de la locul petrecerii. Detaliile sunt cel mai simplu mood prin care mirii pot să-şi exprime personalitatea.
Puneţi-vă amprenta cât puteţi de tare în organizarea nunţii
În cazul în care sunteţi foarte creativi, nu vă sfiiţi să vă implicaţi în alegerea detaliilor pentru aranjamentele de nuntă. Mai mult, dacă timpul vă permite şi sunteţi suficient de îndemânatici, puneţi osu’ la treaba:)!
Detaliile handmade sunt la mare cautare… şi unde mai pui ca e lucru făcut de mâna voastră. Poate aveţi talent la desen. In cazul ăsta puteţi picta numerele de masă, panglici sau alte lucruri. Poate ţie, ca mireasă îţi place să coşi (mă îndoiesc că bărbaţilor le place). Cu această înzestrare poţi face o monogramă de familie pe care să o coşi pe diferite materiale textile, cum ar fi batista de la costumul soţului sau panglica cu care vei avea legat buchetul de mireasă.
Consultaţi-vă cu organizatorul de nunţi
Alegeţi împreună cu organizatorul vostru o tematică potrivită stilului vostru şi începeţi să identificaţi elementele specifice tematicii. De exemplu, iubiţi luna iunie, căldura şi fructele ei. Este perioada din an pe care o aşteptaţi cel mai mult, aveţi amintiri de neuitat dintr-o lună de iunie sau v-aţi cunoscut în luna iunie. Iată câteva elemente care pot personaliza nunta voastră: marturii sub forma de cireşe; culori vii, de vară; cireşe imprimate pe rochia de mireasă, costumul mirelui, rochiile domnişoarelor de onoare etc.
Hotărâţi unde veţi folosi aceste mici detalii, de câte ori vor apărea în aranjamentele de nuntă şi cât de evidente să fie. Atenţie să nu exageraţi! Nu vrem să devină un accent obositor.
Sfatul meu:
Nu vă daţi în lături de la treabă şi întreabaţi-vă organisatorul unde şi cum puteţi interveni. Scoateţi artiştii din voi la lumină şi cu siguranţă veţi avea o nuntă unică! Arătaţi lumii cine sunteţi!