Dragii mei, săptămâna aceasta mă găsește prinsă între foarte multe evenimente. Mă opresc să vă povestesc despre cel mai deosebit dintre ele. Nu că celălalte n-ar fi deosebite, însă acesta este un pic diferit, pentru că este o gală. Cea de-a XII ediție a Galei Premiilor Comunității Băcăuane, organizată de Fundația de Sprijin Comunitar (FSC) a avut loc pe 16 mai iar Decro a fost sponsor al evenimentului.

Gala Premiilor Comunității Băcăuane este unul dintre cele mai longevive și de succes evenimente de responsabilitate socială pe plan național. În 2012,  în cadrul Galei Oameni pentru Oameni, eveniment care recunoaște exceleța în filantropie și implicare în comunitate, Gala Băcăuană a fost nominalizată printre cele mai valoroase evenimente naționale de strângere de fonduri.

Gazda acestui eveniment a fost restaurantul Levisticum din Bacău iar tema aleasă a fost copilăria. Tot conceptul petrecerii s-a învârtit în jurul lumii copiilor, a ce fac și ce simt ei. Cred că, împreună cu restarantul Levisticum a cărui echipă a montat farfurii pline de culoare și figurine, am reușit să reproducem cu adevărat o lume minunată a copiilor.

Dar să începem cu  fotografiile…

De la intrare zărim multă culoare, lumină și un decor vesel. Zâmbim și abia așteptăm să vedem ce ne așteaptă mai incolo.

Aranjament terasa

Tot afară găsim multe moriști de vânt, de toate dimensiunile, inclusiv moriști făcute de copilașii de la FSC.

O sală cu panglici colorate ca în copilărie și cu aranjamente făcute de voluntari. Am mers și eu în atelierul lor.. mmm  a fost minunat, nu aș mai fi plecat de acolo… câteodată îmi doresc să nu mai ies din ateliere de genul acesta care îmi incită imaginația.  Aici le-am propus variantele finale de flori hand made din materiale neconvenționale. Diana, a înregistrat imediat modelul și i-a pus pe voluntari la treabă.

Aranjament sala lumea copiilor

Florile din hârtie, plastic și sârmă le regăsim într-un aranjament central de masă. În jurul lui, fluturi și alte accesorii ieșite tot de pe mâinile dibace ale Fundației de Sprijin Comunitar.

Aranjament masă central flori hartie

A mai ramas un singur loc de prezentat. Locul care a adunat cele mai multe priviri, centrul poveștii noastre și piesa principlă a zonei de dans – șotronul. Cine nu a jucat șotron? Cine nu a sărit într-un picior și abia aștepta să ajungă la literele 4,5 să pună și celălalt picior jos?

Aranjament ring de dans sotron

Se apropie ora la care trebuie să ne facem intrarea în castelul copiilor, în lumea poveștilor și a cântecelor inocente. Abia aici vom înțelege cum este să redevii copil și ce am pierdut grăbindu-ne să devenim adulți.

One Trackback

  1. […] sa va anunt de pe acum, chiar daca voi scrie un articol special in curand, ca pentru a doua oara in acest an, Decro se implica intr-un proiect de suflet:  pe 28 noiembrie incercam sa punem la cale un […]

Write a comment:

*

Your email address will not be published.

bad_do
www.decro.ro
Copyright © 2021 Decro
Toate drepturile rezervate
bad_do